Home Andrei Popescu Motan

Motan

Și se făcea ca sunt motan,
cu blana moale, cu gheara ascutita, printr -un suris viclean,
mergeam pe-acoperisuri, pe streasini, prin tufisuri
si nimeni și nimic nu ma scoteau din visuri.

Pisici superbe ma primeau la ele
Si zamisleam pisoi, cu ochii galbeni, cu ochi verzi.
și -apoi plecam aiurea prin livezi.
Umblam unde voiam și cind voiam,
ridicam coada și tandru mieunam
dorind in subconștientul pisicesc, ca om-motan sa cresc și sa tot cresc.
Sa pot sa nu îmi mai pese.
Ci doar încet sa simt
Cum timpul, inexorabil țese …

***

And as a respected mouser,
with soft fur, and claws sharpened by a wily grin,
I’d stroll on roofs, eaves, through bushes
and nobody and nothing drove me out of my dreams.

Majestic felines pulled on me
to sire kittens with eyes yellow, even green.
Then I’d go away meandering through orchards.
wandering wherever I desired,  when I fancied.
I’d raise my tail and tenderly meow
with my innermost tomcat self wishing to grow and change.
That I could stop caring,  so I’d feel slowly:
time unwaveringly weaving …

***

Poem by Andrei Popescu
Translation by Dana Neacsu